
Influencer Marketing a fost subiectul principal al discuțiilor organizate live de 2Performant, pe pagina lor de Facebook. Pe timp de izolare, am participat și noi la primele zece ediții. Ne-am dorit să aflăm mai multe despre cum ar trebui să comunice brand-urile și creatorii de conținut pe timp de pandemie.
În cadrul acestor întâlniri online au fost invitați o serie de specialiști marcom pentru a ne împărtăși din experiența și din cunoștințele lor. Discuțiile au fost moderate de Costin Cocioabă, Influencer Marketing Manager 2Performant.
Cele zece ediții au găzduit 30 de specialiști. Cuvintele cheie în jurul cărora s-au derulat dezbaterile au fost: creativitate, empatie, reinventare, expunere, autenticitate.
Din peste zece ore de Facebook lives, am extras cele mai relevante sfaturi și și puncte de vedere pe care le-am inclus, pentru tine, în două articole.
Astăzi, în prima parte, îți prezentăm zece idei care să îți vină în ajutor pentru proiectele tale de influencer marketing.
Zece idei despre influencer marketing pe timp de pandemie
1. Creează conținut de calitate, nu zgomot.
Tu alegi dacă vrei sau nu să urmezi un „val ”. În acest caz „valul” fiind reprezentat de pandemie. Dacă alegerea este una afirmativă, trebuie să ții cont de calitatea informațiilor transmise, astfel încât să eviți doar să faci parte din „gălăgie”, să nu îți atragi audiența greșită. – Cabral Ibacka
2. Folosește-ți creativitatea pentru a te reinventa.
Este momentul oportun să creezi conținut, să îți formezi vocea, să te reinventezi. Cel mai ușor pentru influenceri acum, este să scrie povești despre oameni. – Marta Ușurelu, Cristian Manafu
În această perioadă nu mai există nicio diferență între vedetele tradiționale, care apar la televizor și creatorii din mediul online. Toți sunt egali, fiecare cu propriile idei de creativitate. – Alex Ciucă
3. Perfecționează-ți aptitudinile.
Îți poți exersa sau perfecționa skill-urile, atât cele de comunicare cât și cele de creare de conținut video. Poți învăța singur ce înseamnă un montaj video sau cum să creezi un livestream. Platformele sociale sunt extrem de democratice. – Andi Moisescu
4. Transmite umor de bun simț.
E bine să îți menții o stare pozitivă pentru oamenii care te urmăresc, să transmiți comunității tale emoție, speranță. – Geanina Staicu, Cornel Ilie
Creatorii din zona de entertainment pot alege să ofere comunității glume, video amuzante, în limita bunului simț. Pentru că oamenii au nevoie și de acest aspect, să iasă din rutina lor. – Matei Dima
Izolarea este o provocare psihică; provocarea de a rămâne constant și creativ într-un mediu care nu este favorabil pentru toți creatorii de conținut, un mediu fără interacțiuni sociale. – Andrei Șelaru
5. Voluntariază.
Voluntariatul te poate ajuta să creezi conținut autentic. Astfel, vei oferi ajutor acolo unde este necesar și vei deveni un exemplu pentru comunitatea ta. Chiar ai putea, prin intermediul rețelelor de socializare, să îi îndemni și pe ceilalți să devină voluntari. – Dorin Boerescu
6. Abordează subiecte utile.
Nu tot ceea ce creezi în online trebuie să vândă. Trebuie să te gândești – Dacă eu produc asta, e cuiva de folos? Aduce, măcar, un zâmbet pe fața cuiva? – Marian Hurducaș E bine să alegi subiecte care să fie de interes pentru toată comunitatea, indiferent de vârstă. Trebuie mereu să te întrebi – Cine sunt eu în ochii oamenilor? – Mircea Popa
7. Încearcă medii noi, precum podcast-ul.
Dacă simți că podcast-ul este un mediu potrivit pentru tine, pur si simplu folosește-ți vocea! Dar setează-ți un target. De exemplu, înregistrează 50 de episoade și vezi cum merg, încearcă să îți înțelegi audiența. – Robert Katai
Inclusiv Cristian Simonca a lansat în această perioadă un podcast despre patrimoniu cultural și amintiri personale.
8. Folosește echipamentul pe care îl ai deja.
Dacă vrei să începi un proiect nou, nu te bloca la aparatură. Cei care au deja succes, nu au început cu aparatură profesională. – Ramona și Codin (Creative Monkeyz)
9. Evită să te compari cu alți creatori de conținut.
Începutul poate fi greu, dar rămâi constant și nu te compara cu ceilalți. Cel mai bine compară-te cu tine de ieri! Fii conștient de nișa ta și nu îți crea impresia că ești mai prejos decât ceilalți, care poate au mai multe vizualizari datorită unei nișe mai ample. – Ramona și Codin (Creative Monkeyz, Andra Gogan.
10. Acordă circumstanțe creatorilor de conținut tineri și îndrumă-i dacă greșesc.
Dacă ești brand și vrei să colaborezi cu influenceri trebuie să ai în vedere că aceștia, mai ales tinerii, liceenii, nu au background de marketing, de PR, de advertising. Inevitabil, vor exista situații când unii dintre ei vor mai greși. – Alexandru Negrea
Concluzie comună: E momentul oportun să începi proiecte, să înveți, să îți îmbunătățești skill-urile, să testezi, să fii autentic, creativ, să îți înțelegi audiența.
Influencer marketing este unul dintre subiectele larg dezbătute de specialiștii marcom, fiecare având o concepție proprie. Pentru o viziune mai largă poți urmări toate live-urile aici.
Dacă vrei să înveți cum să creezi povești autentice, poți citi această recenzie care sperăm că îți va stârni curiozitatea.
2 Comments