
Pare că ne-am exersat cu toții abilitățile de scriitori, în această perioadă total atipică. Jurnalele de pandemie ne-au ajutat să procesăm mai bine tot ce se-ntâmplă în lume și în sinea noastră. Ce-ar fi dacă nu le-am da uitării, chiar și după revenirea la ritmul de zi cu zi? Dacă am folosi aceste experiențe atât de bine documentate ca inspirație pentru a scrie povești de ficțiune?
Dacă ți se pare o idee tentantă sau deja cochetezi cu scrierea creativă, însă ai nevoie de câteva sfaturi, îți recomandăm cursul de storytelling realizat de către oamenii minunați de la PIXAR pentru platforma educativă Khan Academy.
Pe lângă expunerea celor mai importante principii de storytelling, acesta are și o componentă adresată amatorilor de animație și film. Întreg procesul creativ al acestor studiouri implică o desfășurare de forțe absolut impresionantă!
Pentru că ne-a plăcut atât de mult, am rezumat câteva dintre aspectele importante pe care le-am reținut în urma acestui curs.

1. Scrie despre ceea ce știi deja
Poveștile care au cel mai mare impact asupra noastră sunt cele care au la bază valori și trăiri umane, fie că vorbim de romane sau animații. Pentru a scrie povești convingătoare, insuflă propriile experiențe în creațiile tale. Așa le vei face să prindă viață, chiar dacă alegi să scrii despre roboței de jucărie.
2. Ce-ar fi dacă…
Atunci când cauți subiecte pentru povești de ficțiune, detașează-te pentru o clipă de gândirea logică și de legile fizicii. Pune-ți întrebarea „Ce-ar fi dacă?”. Aceasta are darul de a ne deschide spre nou, lasându-ne imaginația să zburde. De exemplu, ce-ar fi dacă animalele de companie îndrăgite ar putea să vorbească? Dar dacă emoțiile ar avea o formă palpabilă și ne-ar ghida printr-un panou de control? Ori dacă mâine ar trebui să ne mutăm cu toții pe Marte?
3. Blochează-ți personajele în lift
Serios vorbind, dacă vrei să conferi complexitate personajelor tale, încearcă pe ele testul liftului și imaginează-ți cum ar reacționa dacă ar rămâne blocate. În situații de criză, temperamentul fiecăruia iese la lumină, ceea ce îți va da ocazia de a contura mai bine subiecții. Atribuie-le diferite atitudini, gesturi, ticuri sau chiar expresii care să îi facă veridici.
4. Fii cât se poate de specific
Gândește-te mereu atât la aspectul exterior, cât și la lumea interioară a personajelor. Uneori, aceste fațete se armonizează, alteori să întâmplă să fie în conflict una cu cealaltă. Creionează personaje cu trăsături fizice atât de clar descrise, încât să le poți vedea în mișcare, cu ochii minții. Încearcă să creezi un univers interior profund uman pentru fiecare dintre eroi, pentru a ne ajuta să empatizăm cu ei. Așa vom ajunge să înțelegem o altă versiune a poveștii din perspectiva fiecăruia. Pentru a fi pe cât de specific se poate, „împrumută” mici detalii de la cei din jurul tău și țese-le în feliile de viață pe care le redai.
5. Trimite personajul principal într-o călătorie
Călătoria poate fi văzută în sensul propriu al cuvântului, ca o aventură care îl poartă pe erou în medii și împrejurări diferite, sau în sens metaforic. Pentru a avea sens, aceasta trebuie să pornească dintr-o motivație puternică a protagonistului. Motivația poate fi aceea de a schimba ceva, de a găsi pe cineva sau chiar de a salva lumea în care trăiește. Fiind nevoit să treacă prin diverse încercări, depășind anumite obstacole externe și conflicte interne, personajul se va dezvălui, se va descoperi pe sine și va evolua, într-un fel sau altul.
6. Crește miza
Pentru a spori dramatismul situației, scrie povești cu o miză deosebit de importantă pentru personajul principal. În acest fel, cei care îi urmăresc aventurile le vor trăi pas cu pas, cu sufletul la gură, susținându-l pe cel care se află „în mijlocul arenei”.
7. Construiește pe baza unei structuri solide
Dincolo de structura clasică a unei povești, de la început la încheiere, identifică momentele cheie ale acțiunii care va avea loc. Apoi, plasează-le în firul poveștii, astfel încât fiecare dintre ele să o dezvăluie gradual. Așa vei putea presăra și explicații pentru acțiunile personajelor, la momentul potrivit. Având o idee foarte clară a acțiunii principale, îți va fi mai ușor să te joci cu planurile temporale și narative. Ulterior, vei putea dezvolta subiectele, suspansul și detaliile care să adauge profunzime și culoare.
8. Totuși, ce-a vrut să spună autorul?
Alege o temă clară și memorabilă, care să te ghideze de la început în scrierea poveștii. Chiar dacă cititorii sau spectatorii uită, în timp, aspecte legate de numele personajelor ori de evoluția evenimentelor, asigură-te că vor ține minte despre ce-a fost povestea ta.
9. Dar dacă nu știi despre ce să scrii?
Dacă nu ai identificat o temă anume despre care vrei să scrii, începe cu sfârșitul. Gândește-te care este mesajul pe care vrei să-l transmiți, care ar fi morala tuturor întâmplărilor din poveste. Apoi îți va fi mai ușor să găsești o temă care are o semnificație pentru tine și pe care ai vrea s-o explorezi pentru a ajunge la acea concluzie.

Sperăm ca aceste câteva principii de bază să-ți fie de ajutor și să-ți ofere curajul de a scrie povești, mult și bine! Dacă ai ceva mai mult timp la dispoziție și vrei să urmezi cursul integral al celor de la PIXAR, îl găsești aici.
Vei afla o sumedenie de detalii despre universul personajelor celor mai emoționante filme de animație, chiar de la creatorii lor. Exercițiile de scriere creativă, pe care le vei găsi la finalul fiecărei secțiuni, sunt un mare bonus!
La secțiunea Inspirație a acestui blog, vei găsi și alte recenzii de cărți și cursuri din domeniul comunicării, care ne-au convins că merită să le dăm mai departe.
______________________
Sursă foto: Unsplash, Doza de comunicare
2 Comments