
Cum promovezi o afacere pe LinkedIn este unul din cele mai discutate subiecte la conferințele de digital și comunicare. Dar și unul dintre subiectele pe care oamenii de business și nu numai le analizează cu interes. Din dorința de a-și promova eficient produsele și serviciile. Mai ales acum, în această perioadă, în care pandemia a mutat majoritatea afacerilor în mediul online.
Motiv pentru care am invitat-o pe Elena Iordache Stoica să-ți povestească despre cum să promovezi o afacere pe LinkedIn. Fie că oferi servicii B2B, fie că ești freelancer. Elena este Digital Marketing Strategist la Stoica.co, o agenție de digital marketing, parteneră HubSpot. Aceasta lucrează cu clienți B2B din industria de tehnologie din România, Olanda și Belgia.
Cu o experiență de peste 8 ani în marketing și business development, Elena oferă clienților perspective și abordări sustenabile. Acestea se axează pe creșterea prin inbound, conținut și promovare pe rețelele sociale, în special pe LinkedIn.
Dacă și tu te pregătești să-ți promovezi afacerea/serviciile pe LinkedIn sau cauți să-ți îmbunătățești strategia de promovare, acest articol este pentru tine. Pregătește-ți carnetul, urmează să afli o serie de insight-uri utile 🙂
Cum promovezi o afacere pe LinkedIn. Tips&tricks by Elena Iordache Stoica
Dacă ai o afacere de servicii B2B sau dacă ești freelancer, una dintre cele mai mari provocări este să găsești clienți. Sau mai bine spus, să găsești clienții potriviți. Cei care au cu adevărat nevoie de serviciul pe care îl oferi și care pot și sunt dispuși să plătească.
Opțiunile de promovare sunt nelimitate în teorie: postări organice pe mai multe canale de social media, reclamă plătită, optimizarea website-ului pentru a fi găsit în motoarele de căutare, scris conținut educativ.
În practică, toate aceste direcții necesită o investiție de timp și buget, resurse pe care o afacere mică sau medie le are în cantități limitate. Și atunci cum reușești să te faci văzut și să ajungi în fața clienților potriviți, cu resurse limitate?
Un răspuns bun, cred eu, este să te concentrezi pe un singur canal pentru început. Dacă alegi să pui tot efortul în canalul potrivit, ai șanse bune să îți faci mesajul văzut și auzit. Astfel, eviți să te împarți în mai multe direcții diferite. Iar acest canal potrivit poate fi LinkedIn, dacă publicul tău țintă petrece timp si are profil pe această rețea.

Poate orice business de serviciii să se promoveze pe LinkedIn? Cu siguranță nu. E nevoie să investighezi. Trebuie să afli dacă acei oameni cu care tu vrei sa colaborezi folosesc în mod activ LinkedIn. De exemplu, companiile care livrează servicii de marketing, consultanță în vânzări, IT, comunicare își vor găsi cu ușurință publicul țintă aici.
De ce LinkedIn?
LinkedIn a crescut constant în ultimii ani, atât ca număr de utilizatori, cât și ca nivel de engagement.
La nivel global, peste 740 de milioane de oameni au un profil creat pe platformă. Dintre aceștia, 2,2 milioane sunt români. Dincolo de creșterea popularității, LinkedIn are avantajul de a nu fi o platformă atât de aglomerată, așa cum este Facebook. Puțini utilizatori se promovează proactiv și strategic aici (doar 40% din utilizatorii activi postează conținut zilnic).
Mai mult, utilizatorii folosesc platforma cu așteptarea de a găsi conținut de business relevant. Nu pentru divertisment așa cum se întâmplă pe Facebook sau pe Instragram.
Așa că este un loc și un moment bun de a experimenta acest canal și ce rezultate îți poate aduce.
Cum te poți promova cu succes pe LinkedIn?
Personalizeză-ți profilul de LinkedIn
Un profil sumar, fără detalii despre experiența ta, despre domeniul de activitate sau despre compania ta va trece ușor nevăzut.
Așa că petrece timp în a-ți îmbogăți profilul și a-l face atractiv:
- Adaugă o poză de profil de calitate. Ai nevoie de o imagine clară și fără elemente de fundal (deci fără imagini din vacanță tăiate). Conturile de LinkedIn cu imagine de profil atrag de 21 de ori mai multe vizualizări și primesc de 36 de ori mai multe mesaje.
- Personalizează headline-ul. Headline-ul este titlul care apare imediat sub imaginea de profil, și are un impact mare pentru cei care îți văd profilul. Adaptează acest headline încât să explici pe scurt cum îți ajuți clienții.
- Completează secțiunea de About. O altă oportunitate bună de a te prezenta este să completezi secțiunea de About. În această secțiune poți explica pe scurt ce faci sau cum afacerea ta își ajută clienții.
- Profită de secțiunea de Featured. Aici poți lista website-ul afacerii tale, o prezentare scurtă de servicii. Sau chiar poți adăuga un video scurt (60-90 secunde) în care explici ce face afacerea ta și cum poți ajuta. Pentru înregistrarea video îți recomand platformele Vidyard sau Loom.

- Adaugă un banner personalizat. Poți personaliza banner-ul profilului cu branding-ul companiei tale sau cu un slogan care să exprime propunerea ta de valoare.
- Dacă serviciul tău se adresează și altor piețe decât cea locală, poți înregistra un scurt mesaj vocal în care să comunici cum se pronunță numele tău (opțiune disponibilă din aplicația mobilă). Este un detaliu mic, dar care adaugă personalitate profilului.
Extinde-ți rețeaua de conexiuni
Dacă ai o rețea restrânsă de conexiuni, cel mai bun loc din care să pornești este să te conectezi cu colegi, clienți actuali sau foști colaboratori. Linkedin îți va face recomandări pe baza tipurilor de profile deja adăugate.
Atunci când te conectezi cu potențiali clienți, adaugă un mesaj personalizat în invitația de conexiune. Acesta oferă o notă personală și arată că ai depus un minim de efort. Odată conectat, poți lua legătura cu acești oameni în mod direct. Însă ține cont să personalizezi mesajul, motivul pentru care îi contactezi și nu transforma acest mesaj într-un pitch de vânzări. Scopul tău ar trebui să fie deschiderea unei conversații, să vezi dacă există o nevoie pentru serviciul tău. Nu să vinzi. Chiar dacă nu pornești imediat o discuție, aceste conexiuni pot vedea ce conținut postezi și pot să ia legătura cu tine la momentul potrivit.
Ia parte la discuții relevante
Una dintre cele mai simple modalități de a începe să fii activ(ă) pe LinkedIn este să iei parte la discuțiile relevante care au loc în cercul tău de conexiuni.
Poți comenta la postările din cercul tău, fie cu idei din experiența ta, fie cu alte resurse utile sau recomandări. Principiul de bază este să aduci valoare în conversație, nu să-ți promovezi afacerea cu orice ocazie.
Grupurile de LinkedIn pot fi altă sursă de discuții interesante. Acestă funcționalitate nu este atât de bine dezvoltată ca pe Facebook încă. Dar poți găsi grupuri nișate de discuții unde să contribui, mai ales dacă vinzi către piețe externe.
Publică în mod constant
Pentru a-ți crește vizibilitatea profilului, dar și pentru a te poziționa ca expert în aria ta de activitate, cea mai bună modalitate este să postezi în mod regulat. Cu cât postezi mai des, cu atât postările tale vor avea o vizibilitate mai bună printre conexiunile tale.
Mai mult, menținând un ritm constant de postări utile și informative, te poziționezi în mintea conexiunilor tale ca fiind expert pe nișa ta. Mărind astfel, șansele de a apela la tine când este nevoie de serviciile pe care le oferi.
Ce fel de conținut poți publica?
- Articole educative în care să explici subiecte de interes pentru potențiali clienți: cum să rezolve o anumită problemă, trenduri din industria ta, opinii despre subiecte de interes din industrie. LinkedIn oferă opțiunea de a posta articole nativ, direct din platformă, care au o vizibilitate mai bună decât link-uri către website-uri din afara platformei.


● Noutăți din compania ta: ai câștigat un nou client, ai scris un studiu de caz în care arați cum serviciile tale au adus valoare unui client, ai adus oameni noi în echipă.
● Postări scurte cu rol informativ sau cu resurse din industria ta.
● Articole de pe blogul companiei. Iar pentru a face conținutul mai atractiv o opțiune bună este să împachetezi conținutul articolului într-un vizual de tip carusel. Din experiența mea aduce ratele de interacțiune cele mai bune acum.
Crează o pagină de companie
Așa cum un profil personal poate atrage vizibilitate, un profil de companie este o modalitate în plus de a-ți prezenta serviciile. Pentru a crește numărul de urmăritori, cel mai ușor este să începi prin a trimite invitație către conexiunile tale, clienți și parteneri.
Prin intermediul profilului de companie ai posibilitatea de a promova conținutul pe care îl publici pe blog, iar LinkedIn este platforma numărul 1 de distribuție de conținut de tip B2B.
Mai mult, utilizatorii care caută în LinkedIn după cuvinte cheie incluse în pagina companiei tale, pot descoperi profilul – fiind o sursă de trafic calificat. O opțiune recent introdusă în platformă este posibilitatea de a lista produse sau servicii, în care poti scoate în evidență detalii despre produs/serviciu, cu cine lucrezi, imagini relevante.

Urmărește paginile companiilor de interes
Odată ce te-ai conectat cu oameni din publicul tău țintă, le poți scrie direct un mesaj privat. Pentru ca mesajul tău să fie cât mai relevant și trimis la momentul potrivit, poți urmări profilele companiilor de interes pentru tine și să trimiți un mesaj legat de un eveniment din companie.
Ce fel de evenimente pot fi deschizătoare de discuții? Un nou client, o nouă linie de business, angajări, obținerea unei investiții sunt câteva momente de urmărit. Dacă spre exemplu oferi servicii de recrutare, deschiderea unui birou nou poate reprezenta un context în care serviciile tale să fie căutate, iar un mesaj trimis la timpul potrivit are mai mult impact.
Să câștigi vizibilitate în online este mult mai greu acum, când tot mai multe companii au migrat în spațiul digital. Este cu atât mai greu pentru o afacere mică sau la început de drum.
Tocmai de aceea este important să te concentrezi pe acel canal cu potențial mare pentru tine. Dacă ești în zona de servicii B2B cred ca LinkedIn poate fi acel canal. Ai nevoie de un profil îngrijit, coerent și care comunică clar propunerea ta de valoare, dar și de consecvență și răbdare în a crea și distribui conținut relevant și educativ pentru audiența ta.
___________
Timpul și răbdarea sunt principalele resurse de care ai nevoie atunci când te gândești cum să promovezi o afacere pe LinkedIn. În schimb, dacă urmezi cu atenție pașii enumerați mai sus de Elena Iordache Stoica, vei observa că acest proces se simplifică.
Mult succes în elaborarea propriei strategii! Iar dacă ai întrebări, nu ezita să le lași în comentarii. Dacă vrei să afli și alte insight-uri utile, poți citi și celelalte interviuri de pe site-ul nostru, secțiunea Oameni.
Sursă foto: arhiva personală a Elenei Iordache Stoica.
1 Comment