În ultima vreme, pare că s-a vorbit mai mult decât oricând despre conduita noastră, a tuturor, pe rețelele sociale și despre responsabilitatea pe care-o au influencerii față de cei care-i urmăresc. Dar asta e o poveste as old as time sau, mai bine zis, o conversație fără de sfârșit, care a început din clipa în care ne-am creat primele avataruri, în mediul online.
Totuși, cu toată indulgența, gafele de la începutul Facebook-ului, de exemplu, putem (și am prefera, chiar) să le trecem cu vederea. Pe atunci nu existau precedente care să ne ajute să învățăm din experiența altora. Și-n plus, entuziasmul nostru aproape copilăresc era greu de gestionat când, dintr-o dată, puteam să ne conectăm și să ne exprimăm mai ușor și mai răsunător ca niciodată.
Așa că, pentru o vreme, am „păcătuit” cu toții, purtând pe wall-uri conversații care trebuiau să fie private sau postând imagini compromițătoare la adresa noastră sau a prietenilor noștri, doar de dragul aprecierilor.
De la imaturitate la e-Maturitate
Totuși, între timp (se presupune că) ne-am maturizat. Avem niște limite autoimpuse, pe lângă cele de privacy trasate de voie, de nevoie, de multimiliardarii care dețin aceste rețele sociale. Iar acum că ducem o veritabilă e-Existență alternativă, în care investim timp, implicare emoțională sau chiar resurse financiare, comportamentul nostru în social media contează. Și ne poate îmbogăți viața reală sau ne-o poate transforma într-un coșmar. Din fericire, de cele mai multe ori, modul în care înclină balanța depinde de noi și de discernământul nostru.
În mod evident, derapaje ale bunului-simț încă se mai întâmplă. Uneori e vorba de mici gafe, pe care le sesizează doar prietenii și, deși sunt jenante, sunt reparabile. Alteori, discernământul atât de prețios se face totalmente nevăzut, mai ceva ca într-un număr de magie. În astfel de cazuri, incidentul devine subiect de scandal public, ba chiar de investigații polițienești, dar ar putea fi cu ușurință expus și în manualele de social media, la capitolul „Așa NU”.
Codul bunelor maniere pentru utilizarea rețelelor sociale
Un fel de manual este și cartea scrisă de Luvvie Ajayi – I`m Judging You: The Do-Better Manual. Aceasta tratează abaterile de la căile bunului-simț în diverse contexte, nu doar cel al networkingului pe rețelele sociale. Dar, dacă ar fi să alegem un cod oficial al bunelor maniere în mediul online, care să înlocuiască termenii și condițiile de acces la orice platformă online, cartea asta ar fi cu siguranță pe lista noastră scurtă.
Luvvie, om de comunicare, blogger și scriitor, nu se ascunde după deget când amendează modalitățile nepotrivite în care abuzăm, uneori, de rețelele sociale. Dimpotrivă, le arată cu degetul și le definește cu un sarcasm debordant și un limbaj savuros, în stilu-i caracteristic. Dar judecata vine la pachet cu o latură sănătoasă de empatie și haz de necaz pentru că, după cum ea însăși recunoaște, nu există om fără de pată în dosarele pe care FB & Co le au asupra noastră.
Mediul online poate să fie o stație de reîncărcare, un spațiu educativ sau o alee întunecată. Alegerea e a noastră
Așa cum se întâmplă și-n viața reală, existența noastră online este definită de cei pe care-i strângem în jurul nostru. Fie că vorbim despre prietenii pe care-i adăugăm ori despre paginile pe care le urmărim, postările lor ne construiesc newsfeed-ul și ajung să dea tonul zilelor noastre. În același fel, ceea ce preluăm și dăm mai departe, noi înșine, contează mai mult decât am crede.
Totuși, oricât de zen sau obiectivi am vrea să părem sau chiar să devenim, tot oameni suntem, iar provocările sunt multiple. Ceea ce înseamnă că facem greșeli și ne pierdem firea sau obiectivitatea, deși ar trebui să știm mai bine de-atât. Luvvie identifică mai multe erori de judecată în acest sens, însă, dacă ar fi să selectăm câteva păcate capitale, acestea ar fi:
- Mass annoyance. Conținutul pe care-l creăm contează, mai ales atunci când deranjează
- Fake news. Știrile neverificate fac victime, chiar și printre cei mai buni dintre noi
- Oversharing. Împărtășirea Fără Limite Pe Rețelele Sociale S.R.L.
- Microwave Fame. Când goana după notorietate naște influenceri
Fiecare dintre ele merită atenția noastră. Dacă nu pentru a învăța să le evităm complet, măcar pentru a le conștientiza și, poate, a le corecta pe parcurs.
În această parte vom trata primele trei erori de judecată, care sunt răspunzătoare pentru ce, cum și cât alegem să postăm pe rețelele sociale. Celei din urmă îi vom dedica o secțiune specială, în partea a doua a acestui articol, întrucât influencerii au nevoie de propriul lor spațiu de emisie.
Mass annoyance. Conținutul pe care-l creăm contează, mai ales atunci când deranjează
Uneori, suntem tentați să folosim toate funcționalitățile pe care ni le oferă rețelele sociale, fără să ne documentăm prea mult înainte. Alteori, cădem în capcana de a vrea neapărat să surprindem un moment, fără să înțelegem contextul sau modul în care gestul nostru ar putea deranja. Deși utilizarea rețelelor sociale este, într-adevăr, intuitivă de cele mai multe ori, câteva principii ar trebui să fie cunoscute de orice utilizator activ al acestor platforme.
Hashtag-urile pot fi sarea și piperul comunicării online
Mai toată lumea folosește hashtag-uri în mod constant și știe că acestea funcționează ca un sistem de îndosariere și sunt utile pentru a căuta sau a urmări anumite teme de conversație. Astfel că ele au sens dacă e vorba de o formulare aparte, de o scurtă alăturare de cuvinte pe care-o folosim mereu în același fel, ori poate de un nume ori un slogan. Adesea, acestea mai sunt utilizate și pentru exprimări sarcastice, care aduc un plus de picanterie mesajelor noastre cele de toate zilele. #părereamia pare să fie un favorit al echipei noastre.
Mai mult, unele dintre aceste tag-uri au avut un impact extraordinar în cazul anumitor fenomene sociale. Acestea au oferit un fir comun, care i-a adus pe activiști la „masa discuțiilor” și au fost un catalizator pentru organizarea unui segment al populației și lupta acestuia împotriva sistemului. #BlackLivesMatter este un astfel de exemplu, extrem de grăitor, dar și #EarthHour sau #LetsDoItRomania reușesc să transmită esența unei întregi campanii, în 2-3 cuvinte.
Când devin inutile hashtag-urile:
- Când se folosesc înaintea fiecărui cuvânt dintr-o propoziție, fapt care nu servește nimănui, îngreunează cititul și întrerupe ritmul frazei.
- Când sunt folosite înaintea unor cuvinte comune sau a unor părți de vorbire auxiliare, uzitate în orice context.
- Când se folosesc pentru a grupa o întreagă propoziție într-un singur cuvânt, fără spații și fără sens.
- Când sunt folosite prea multe pentru o singură postare sau imagine. Prea multe hashtags înghesuite sub o singură postare nu denotă profesionalism, dimpotrivă. Instagram, de exemplu, a setat limita maximă la 30 de tag-uri per postare și 10 pentru un story. Dar aceasta este limita maximă, nu înseamnă că e indicat să ajungem la acest număr. Mai degrabă folosim câteva hashtag-uri mai puțin cunoscute, decât multe dintre cele utilizate în masă. Astfel, postarea are șanse reale de a fi văzută, în loc să se piardă în mulțime.
- Când o postare face piggybacking. Adică se folosește de un tag pe o temă de mare interes, dar care n-are nicio legătură cu textul postării. Practica aceasta nu e etică, iar oamenilor nu le place să fie păcăliți. Prin urmare, postarea respectivă va fi ori ignorată ori raportată ca spam.
- Când sunt utilizate totalmente greșit, ceea ce înseamnă că nu vor apărea nici în căutări. Asta se întâmplă atunci când sunt plasate atât înaintea, cât și după un cuvânt sau când însoțesc cuvinte cu apostrof.
Flirtul pe rețelele sociale încă funcționează, în limitele bunului-simț
Din moment ce mediul online ne răpește atâtea ore din zi, e firesc ca și partenerii să-i găsim, uneori și aleși pe sprânceană, tot prin intermediul rețelelor sociale. Totuși, aici ne referim la conversații care să evolueze gradual, nu la mesaje vulgare nesolicitate. Ca să nu mai spunem de pozele NSFW. În primul rând, cine pe lumea asta a acceptat o întâlnire cu cineva care a trimis o astfel de imagine pe post de salut? Apoi, nu se știe niciodată pe ce grup sau forum vor ajunge acele tentative eșuate, ca subiect de analiză și amuzament…
Selfie-urile sunt magneți de engagement, dar nu oricum și oriunde
Pentru selfie-uri am putea să pozăm oriunde, de la oglinda din baie, la clasicele ipostaze din lift, la iarbă verde, sub flori de cireș. Și tot ar ieși imagini de calitate, care să adune aprecieri cât pentru alte 10 postări laolaltă. Când spunem „oriunde” ne referim la locurile care nu ne-ar da fiori pe șira spinării. Pentru că oricât de însorită ar fi ziua, iar cerul cât de albastru, înmormântările sau locurile de comemorare pentru victimele celor mai zguduitoare tragedii ale omenirii NU ar trebui să intre măcar în discuție.
Veștile proaste n-ar trebui date pe rețelele sociale, celor direct afectați
Mass-media a ajuns să ne desensibilizeze, în timp, la imaginile șocante, pentru că le folosește adesea pentru a vinde senzaționalul. Totuși, ar trebui să putem simți și manifesta empatie în fața situațiilor dramatice, chiar și fără a fi expuși la detalii sau imagini îngrozitoare, pentru că moartea nu ar trebui să devină vreodată un spectacol.
Iar când astfel de situații apar în bucățica noastră de trai online, ar trebui să avem tact și delicatețe. Deși se pare că toți vrem să fim primii în toate, aici graba poate fi extrem de nepotrivită. Nu te grăbi, așadar, să-i prezinți condoleanțe unui membru al familiei, pe wall-ul lui. Așteaptă până te asiguri că persoana în cauză a aflat deja vestea, de la cineva apropiat. În nicio situație, oamenii n-ar trebui să primescă astfel de vești proaste de la străinii de pe social media.
Fake news. Când informațiile neverificate fac victime, chiar și printre cei mai buni dintre noi
Aceeași grabă se simte și-n cazul știrilor pe care le consumăm fără să le verificăm. Apoi, le dăm mai departe cât mai repede posibil, eventual însoțite de propriile noastre notițe alarmiste, bazate pe articolul pe care nici nu ne-am dat răgaz să-l terminăm de citit.
Dar la ce să ne așteptăm, dacă până și unii jurnaliști cu pregătire și experiență se grăbesc să raporteze primii despre orice? Până și marile publicații se bazează pe jumătăți de zvonuri pe care le preiau de pe alte platforme digitale, mai puțin importante sau etice. Din dorința de a ține pasul cu viteza răspândirii informațiilor online și de a avea vizualizări, se grăbesc să raporteze despre incident sau eveniment, fără să-și mai acorde timp pentru a verifica subiectul sau sursa. Astfel, ajung să facă greșeli la care ne-am putea aștepta de la un novice cu un cont de Twitter și o conexiune bună la net.
Apoi, dacă se constată că știrea nu a fost în totalitate adevărată, scuzele nu sunt pe cât de răsunatoare a fost eroarea și, oricum, percepția este uneori mai importantă decât adevărul. Așa că știrea falsă se răspândește fără a o mai putea opri la timp, distrugând carierele și reputațiile celor implicați. Așadar, dacă până și unii oameni de presă se lasă uneori păcăliți de zvonistică, ce așteptări să mai avem de la omul de rând?
Cum depistăm știrile false
Cel mai rău e că fenomenul fake news nu discriminează în funcție de nivelul de educație sau de vârstă. Până și cei cu pregătire academică îi cad victime, din când în când. Doar că știrile false pe care aleg să le distribuie aceștia dobândesc și mai multă credibilitate în cercul lor de conexiuni online. Cu cât respectăm mai mult un om, cu atât avem tendința de a acorda o mai mare greutate cuvintelor lui și de a prelua ceea ce spune ca fiind adevărat.
Totuși, ar fi atât de ușor să ne acordăm un răgaz înainte de a reacționa în fața unei știri cu caracter „senzațional”. Doar verificând câteva puncte cheie pentru fiecare știre care ne trece prin fața ochilor, putem fi (aproape) siguri că reușim să distingem adevărul de minciună.
Oversharing. Împărtășirea Fără Limite Pe Rețelele Sociale S.R.L.
Conturile noastre de pe rețelele sociale prezintă o versiune trunchiată, editată și adesea înfrumusețată a vieții noastre din tărâmul realității. Cu toții suntem curatori de conținut pe social media și depinde de noi să decidem cât și cum vrem să împărtășim.
În general, dezbaterea publică despre ce alegem să arătăm despre noi se învârte în jurul perfecțiunii pe care-o simulăm de dragul aprecierilor. Bineînțeles, ne vine firesc să vrem să împărtășim cu prietenii momentele sau imaginile de care suntem mândri, în detrimentul celorlalte. Cât de etic este acest mod de a ne reprezenta, e discutabil. Iar dacă e cazul să fim mai autentici, asta este o discuție pe care poate c-ar trebui s-o avem fiecare dintre noi, cu noi înșine.
Însă, conversația despre comportamentul nostru online n-ar trebui să se oprească la calitatea momentelor împărtășite (best of vs. autentic). Cealaltă latură a problemei, mai puțin analizată, vizează cantitatea de informații pe care considerăm că e potrivit s-o distribuim despre noi, în văzul lumii întregi. Aici, unii dintre noi operează sub premiza „cu cât mai mult, cu atât mai bine”, în timp ce restul sunt copleșiți de volumul de informații personale pe care ajung să le afle despre oameni cu care nu au un raport real…
Cei care se fac vinovați de oversharing se împart în mai multe categorii, în funcție de interesele lor sau de perioada pe care o traversează. De fapt, cu toată sinceritatea, probabil că fiecare dintre noi am comis păcatul ăsta, într-un punct sau altul al vieții noastre, când nu ne-am simțit ascultați sau acceptați în viața de zi cu zi.
Tipul 1. Nemulțumitul perpetuu
Acesta e genul de om căruia pare să-i meargă rău, în fiecare clipă a fiecărei zi. Fie că e vorba de supărări majore sau de situații neplăcute, el nu va rata șansa de a folosi rețelele sociale pentru a-și exprima fiecare nemulțumire. Pe lângă efectul cathartic pe care l-ar putea avea destăinuirile lui, mediul online ar putea fi singurul loc în care să găsească înțelegere și apreciere. Însă, atunci când e vorba de mai mult decât de o atitudine critică sau negativistă, ci vorbim despre depresie clinică, oversharing-ul nu e nici pe departe suficient. Uneori, e timpul să lăsăm social media deoparte și să vorbim cu prietenii apropiați și cu un terapeut specializat.
Tipul 2. Reporterul propriei existențe
Unii dintre noi se întreabă dacă ceea ce-ar vrea să posteze e relevant, iar alții nu sunt chinuiți de astfel de gânduri. Ei împărtășeșc totul, play by play, chiar dacă nu se întâmplă ceva notabil. Mai mult, povestesc cu asemenea precizie despre rutina lor zilnică, despre fiecare achiziție și despre fiecare mediu în care-și petrec timpul, încât ai putea să-i jefuiești cu ușurință.
Tipul 3. Îndrăgostitul ca actor de telenovelă
Cine mai are nevoie de soap operas, când unii oameni aleg să-și pună viața privată pe tapet, pentru a fi judecată de toți cei din rețeaua de cvasi-cunoștințe? De regulă, această tipologie se îndrăgostește adesea și trăiește cu maxim de dramatism fiecare etapă a fiecărei povești, de la fluturașii simțiți odată cu apropierea pentru primele selfie-uri, la comentariile (pasiv-)agresive de la finalul plin de amărăciune. Din păcate, mediul online poate fi un loc plin de cruzime pentru cei care dau dovadă de prea multă vulnerabilitate, direcționată în mod eronat și expusă în vazul oricui are curiozitatea de a urmări cum se frânge o inimă, din nou și din nou.
Tipul 4. Pacientul abonat la Facebook M.D.
Acest gen de om povestește adesea și cu maximum de detalii despre fiecare stare de rău, tranzit intestinal, afecțiune sau evoluție fizică prin care trece. Din păcate, cei care urmăresc s-ar putea să nu fie chiar atât de interesați să afle chiar TOTUL despre o altă persoană, până la punctul la care ar putea să-i reconstituie fișa medicală și să-i pună și-un diagnostic.
Tipul 5. Angajatul care trăiește periculos
Avem deja numeroase dovezi ale faptului că împărtășirea de informații sensibile despre mediul de lucru te-ar putea lăsa tocmai fără locul de muncă despre care te plângeai cu 5 minute în urmă. Acest tip de oversharer se plânge de colegii lui, pe care nu se sfiește să-i numească și detaliază fiecare aspect al jobului său, de la proiecte la ședințe, la dramele din birou. Ceea ce face, de fapt, e să se joace cu focul. Situația s-ar putea întoarce rapid împotriva sa, printr-un simplu share, trimis persoanei nepotrivite de către unul dintre prietenii virtuali.
Tipul 6. Proaspătul părinte
Desigur, e emoționant să vezi entuziasmul și mândria părintească a unui om, pe măsură ce se acomodează cu noul său rol. Totuși, chiar și în acest caz, ce-i prea mult strică. Nu pentru că imaginile și poveștile care surprind proaspăt descoperita fericire familială ar deranja. Ci pentru că toate detaliile despre prima reușită la oliță sau imaginile care-l surprind pe kinder în fiecare zi a vieții lui, s-ar putea să-l stânjenească mai târziu. Iar, din păcate, tot ce postăm public devine bun public, fără ca noi să mai putem controla evoluția și distribuția acelor date pe rețelele sociale și fără să le mai putem șterge definitiv. Iar la aceste informații și, implicit, în viețile noastre, pot avea acces și străini sau persoane pe care nu le-am primi cu aceeași deschidere în viața reală.
Cu puțină grijă, e loc sub soare pentru fiecare
Trebuie să recunoaștem că a face parte dintr-o comunitate e minunat, chiar dacă e vorba de una online. Într-un cadru format din oameni dragi sau oameni pe care-i respectăm, avem ocazia de a ne împărtăși bucuriile și încercările, reușitele sau lecțiile pe care le-am învățat atunci când am greșit și am îndrăznit s-o luăm de la capăt. Dar, așa cum bine punctează Luvvie, trebuie să ținem cont că nu oricine merită sensibilitatea și vulnerabilitatea noastră, pentru că nu toți o vor trata cu delicatețea la care ne-am aștepta.
Sau, dacă e să ascultăm sfatul lui Brené Brown, a fi vulnerabil e un act de curaj, care ar trebui realizat cu grijă față de propria persoană, în primul rând. Mai exact, momentele de destăinuire în mediul online ar putea fi de ajutor pentru noi și pentru alții care s-ar regăsi în mesajul nostru. Totuși, înainte de a împărtăși deschis anumite subiecte delicate, ar trebui să ne dăm ocazia, noi înșine, să le procesăm și să trecem peste ele. Abia atunci vom putea să facem față chiar și criticilor care nu vor trata cu finețe sinceritatea noastră și vom putea accepta opinii diferite, fără să ne afecteze cu adevărat.
__________
În partea a doua a acestui articol, vom trata goana după notorietate pe rețelele sociale și modul în care aceasta ne schimbă sau nu.
Ne-ar plăcea să aflăm și părerea ta, în secțiunea de comentarii a acestui articol, despre păcatele pe care le comitem online și cum am putea să facem lucrurile altfel. În plus, despre alte cărți care ne-au inspirat, poți citi aici.
__________
Cover photo: Unsplash
4 Comments