,,Multe firme mici și mijlocii au realizat că e bine să aibă prezență online. Internetul a ieșit pe plus anul acesta.” Marius Sescu – specialist marketinglectură de 11 minute 1

Începutul anului 2020 a reprezentat o adevărată provocare pentru aproape toate industriile, mutarea în online fiind decisivă pentru supraviețuirea multor companii. Așa că, un punct în plus le revine celor care, înainte de pandemie, și-au construit un brand puternic în mediul online.

De felicitat sunt și cei care au înțeles importanța online-ului și au început să-și clădească încet, dar sigur, o voce pe rețelele sociale. Însă toți am avut de învățat două lucruri importante în această perioadă: să fim deschiși schimbării și să învățăm mereu ceva nou din domeniul în care activăm, pentru a ține ritmul.

Marius Sescu, blogger & co-founder advertica.ro, cu o experiență de peste 17 ani în marketing și vânzări, ne oferă câteva insight-uri legate de industria marcom, gestionarea timpului și schimbarea perspectivei consumatorului.

Marius, povestește-ne puțin despre tine, ca om și profesionist. Cum delimitezi viața personală de cea profesională, într-un domeniu atât de dinamic, unde, ideal ar trebui să fii online 24/7?

Adevărul este că e tot mai dificil să le delimitezi, și pandemia a micșorat mai mult granița dintre job și viața personală. Lucram de acasă, copiii erau și ei acasă. Partea bună este că noi de la început de când am pornit agenția, am gândit-o pe ideea de a putea lucra de oriunde, deci starea de urgență nu ne-a afectat foarte mult stilul de lucru.

Ce am făcut pentru a delimita totuși munca de viața personală este să nu răspund la telefoane seara, de obicei după ora 18:00, și clienții știu că nu e ok să mă deranjeze decât dacă s-a întâmplat ceva foarte grav. Nu lucrez nici în weekend. Am avut câțiva ani cu joburi în vânzări când lucram mereu, și mi-a ajuns. Cred că te poți concentra să îți faci treaba de luni până vineri pentru a te relaxa măcar 2 zile pe săptămână.

Cum ai reușit să-ți gestionezi proiectele și modul de lucru pe parcursul pandemiei? Crezi că această perioadă te-a făcut să-ți recalculezi prioritățile?

Clienții noștri oricum erau majoritatea din alte orașe sau alte țări, deci nu a fost o problemă așa de mare să lucrăm doar de acasă în pandemie.

Business related, sunt clienți ce au redus bugetele de marketing timp de 1-2 luni. Unii le-au oprit complet. Dar sunt și clienți ce au continuat sau chiar au investit în proiecte noi. După 15 mai, majoritatea au repornit campaniile online. Iar din iulie – august au apărut multe proiecte și cereri noi, și pe web development și pe zona de marketing online, avem și mai mult de lucru acum față de anul trecut. Internetul a ieșit pe plus anul ăsta.

Senzația e că sunt foarte multe firme mici și mijlocii ce au ignorat internetul până acum, și în pandemie au realizat că e bine să aibă prezență online, și altele ce s-au reprofilat rapid, au suplimentat bugetele, pentru că le-au crescut vânzările online.

Știu că suntem norocoși. Cunosc oameni ce au rămas fără joburi. Am amici ce au fost nevoiți să își închidă complet afacerile, pierzând mii de euro lunar. Sunt persoane ce au dat-o grav în depresie, mai ales cele izolate, fără familie. E multă suferință ascunsă, că nu se plânge nimeni pe Facebook că a rămas fără job, are afacerea închisă sau se simte singur, acolo toți suntem happy.

Ce am realizat este că planurile pe termen lung se pot schimba într-o secundă. Așa că e bine să apreciem lucrurile mici – să ieși la o terasă cu prietenii, să faci o plimbare prin pădure, să îți oferi mici bucurii, dar zilnic.

Ești blogger de mai bine de 10 ani. Cum te-a ajutat acest aspect, atât profesional cât și personal?

Blogul a fost lansat în 2007 pe o platformă de blogging gratuită, l-am mutat în 2008 pe domeniu propriu. Până prin 2009 scriam mai ales generalități și lucruri banale. Am început să mă axez pe articole legate de marketing & comunicare online prin 2008-2009 și rezultatele au început să apară.

Sunt foarte mulți prieteni din viața reală cunoscuți datorită blogului (inclusiv colegul de la agenție). Multe colaborări, oportunități personale și profesionale obținute cu ajutorul lui. Bani câștigați din campanii, un branding personal destul de reușit care mă diferențiază de alți oameni de marketing. Un job care îmi place la nebunie la propria firmă și o viață mult mai bună, toate astea plecând de la un articol publicat într-o zi mohorâtă, când mă plictiseam de moarte la birou.

În plus, sunt o mulțime de clienți ce au venit la agenție și au lucrat cu noi deoarece știau deja cum gândesc și ce pot să fac, de asta zic că blogul e cea mai bună carte de vizită, și mie mi-a schimbat viața.

Blogul e cea mai bună carte de vizită.

Ai 17 ani experiență în marketing și vânzări, iar de 9 ani ești co-fondator al agenției de marketing interactiv Advertica. Poți face o paralelă între ce se întâmpla acum 17 ani în domeniul acesta și momentul de față? Ce e diferit? Cât de mult s-a schimbat perspectiva consumatorului?

Când începeam eu să fac primii pași în lumea asta, prin 2006, în facultățile de profil încă se punea accentul pe direct marketing. Învățam cum e cu panotajul stradal, reclamele radio și TV,  studiile de piață și, să nu uit, reclamele din ziare. Nu râdeți, acolo mergeau majoritatea bugetelor de marketing.

În 2020, marketingul clasic nu a murit, cam jumătate din bugete încă merg spre TV, reclame tipărite sau outdoor. Asta deoarece brandurile au nevoie de notorietate, reach, nu poți crește un brand puternic doar pe online. Totuși, bugetele alocate marketingului online au crescut enorm.

Facem reclame pe Facebook, Google, vrem clipuri care să devină virale, colaborăm cu influenceri, segmentăm campaniile până la nivelul consumatorului individual, încercăm să optimizăm tot la maxim. Eu văd în schimbările astea o oportunitate.

Înainte, nu puteai promova o firmă nouă dacă nu aveai un buget considerabil. Acum poți pleca de jos, cu buget minim. Lansezi un site, creezi conținut online, faci o campanie de promovare pe Facebook, crești un newsletter, oferi clienților nu doar produse sau servicii utile, ci îi și ajuți. Și astfel ai șansa să te ridici, să îți crești compania, să construiești o comunitate în jurul brandului tău.

Am văzut asta la mai multe branduri, s-au ridicat folosind internetul, dar când au ajuns mari au început să investească și în TV, radio, print, outdoor, tocmai pentru a ajunge la mai mulți clienți, a câștiga notorietate, a solidifica brandul.

Eu am învățat blogging, social media marketing, content marketing, performance marketing, un pic de design, editare video, WordPress, email marketing, un pic de programare. Am învățat cum să lucrez pe diverse platforme și multe alte lucruri, doar pentru a păstra pasul, din 2006.

Consumatorul e mult mai exigent acum și mai informat. Informația e la un clic distanță, decizia de cumpărare se ia după ce se citesc recenzii online. opinii ale clienților existenți. Iar consumatorul, dacă are o problemă, se așteaptă ca brandul să îi răspundă în câteva ore.

Cum ți se pare că evoluează lucrurile la nivel de marcom în Bacău? Cum se vede industria din afara centrelor mari (București, Cluj) care dau tonul? Și care sunt, din perspectiva ta, diferențele semnificative? 

La Advertica nu ne-am concentrat niciodată doar pe zona Bacăului. Când am început, în 2011, am încercat să lucrăm cu unii clienți locali, dar bugetele de marketing sau online în general erau jenant de mici. Prin 2018 au început să apară primii clienți din zonă care înțeleg importanța internetului și faptul că un profesionist costă. Nu au pretenția să investească 100 de euro și să vândă de zeci de mii de euro. Ei vor să facă lucrurile așa cum trebuie, cu bugete corecte.

În continuare, tot ce ține de marketing în orașele mici se întâmplă cu întârziere. Dar dacă faci marketing online asta nu e o problemă, poți lucra cu clienții de oriunde. Importat e să ajungi la ei și să te diferențiezi de ceilalți din domeniu cumva. Cel mai mic preț nu ajută, mereu va fi altul care lucrează mai ieftin ca tine.

Care a fost cel mai interesant proiect la care ai avut șansa să lucrezi de când ești în industrie?

Am avut parte de multe provocări de când am pornit agenția. Am construit identitatea și prezența online a unor branduri de la zero și am făcut și campanii electorale online. Dar am lucrat și cu vedete, am realizat site-uri cunoscute în România în regim white label, pentru agenții mai mari. Adevărul este că fiecare proiect nou e o provocare. Ia nouă ne place să lucrăm cu clienții care gândesc la fel ca și noi. Nu oferim volum și prețuri mici, dar pentru fiecare client lucrăm ca și cum ar fi afacerea noastră.

Ai avut parte de colaborări care nu mai arătau deloc așa cum îți imaginai sau doreai tu la început? Cum ai procedat? Ai pus punct sau ai încercat să redresezi situația?

Noi facem și educarea clienților. Considerăm că orice proprietar de afacere trebuie să știe un minim despre cum funcționează internetul, pentru a înțelege ce facem pentru el și a ne aprecia munca. Unii vor să învețe, alții nu, dar cel mai dificil e să lucrezi cu un client care crede că le știe pe toate.

Vorbim de clientul care apelează la tine ca expert, dar vrea să faci totul fix după cerințele lui. Și degeaba încerci să îi explici că nu e ok, să îi arăți unde greșește, să vii cu propuneri de îmbunătățire din experiența ta, el preferă să facă totul în stilul lui, dar vrea ca tu să îi garantezi rezultate. De fapt, el nu are nevoie de o agenție, ci de un roboțel care să apese pe butoane. În cazul ăsta nu avem ce face, decât să întrerupem colaborarea.  

Un alt tip de client problemă este acela care îți consumă 80% din timp, dar generează doar 20% din venituri. În condițiile astea nu ai decât o singură soluție: să concediezi clientul. Timpul rămas disponibil în urma concedierii îl poți folosi pentru a îți mulțumi la maxim clienții buni, care cu siguranță te vor recomanda și altora.

Am avut puțini clienți la care am renunțat. De obicei intuim de la început dacă suntem pe aceeași frecvență și putem lucra pe termen lung. Faptul că lunar primim recomandări de clienți de la clienții actuali ne bucură și mai mult. E dovada că ne facem treaba cum trebuie. Totuși, au fost 3 sau 4 cazuri cum sunt cele de mai sus, unde nu am reușit să ajungem la un numitor comun și am întrerupt colaborarea de comun acord.

Ce crezi că ar trebui să învețe un marketer la început de drum?

Dacă aș fi student la marketing, aș aplica cât mai mult pentru internship-uri. Este util să vezi cum funcționează campaniile direct de la sursă.

Dacă aș fi marketer la început de drum și nu mi-aș găsi un job, aș merge la proprietarul unei mici afaceri. Apoi l-aș convinge să mă lase să îi promovez afacerea. I-aș promova afacerea câteva luni fără a fi plătit, dar cu posibilitatea angajării pentru rezultatele obținute.

Aș lucra și la client, și în agenție, pentru a știi cum gândesc toate părțile implicate în campaniile de marketing.

Aș încerca să mă specializez pe o nișă care îmi place. Dar, înainte de asta, aș învăța câte un pic din toate, pentru a avea o viziune de ansamblu.

Ești într-un avion care se prăbușește pe o insulă pustie. Tu și câțiva pasageri supraviețuiți. Ce ai de gând să faci în continuare?

Hmm, și zici că putem înființa o civilizație nouă, de la zero? 🙂

Pe Marius îl găsești pe mariussescu.ro sau pe advertica.ro.

Vrei să afli tips&tricks despre cum se face marketing pentru afacerile locale? Citește articolul Marketing online pentru afaceri locale.

Creez universuri și stări cu ajutorul cuvintelor. Din Brașov, cu drag.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *