
Datorită evoluției tehnologice, domeniul comunicării este în continuă schimbare. Știi cine trebuie să gestioneze această schimbare? Oamenii din domeniu. Așa că ne-am gândit să-i aducem mai aproape de tine pe specialiștii din marketing și comunicare cu ajutorul unor interviuri bilunare. Vei avea acces la viziuni fresh, precum și tips & tricks.
Mădălina Vasiu, Strateg de Content și Specialist în Comunicare ne-a impresionat prin implicarea ei activă, răbdarea și dedicarea pe care o arată în grupurile de marcom de pe Facebook. Ca niște oameni curioși ce suntem, am luat-o la întrebări într-un interviu venit din Cluj-Napoca.
1. Mădălina, spune-ne câteva cuvinte despre tine. Cine ești tu? Cum te găsesc zilele astea pe tine, ca om? Cum ți s-au părut ultimele două luni din viața ta? Ai învățat ceva din această perioadă?
Îmi place să spun că sunt ființă umană, cu normă întreagă. În engleză sună altfel, dar esența e (cam) aceeași. 🙂 Sunt femeie, curioasă și axată pe a crea lucruri utile pentru alți oameni. Cei din jurul meu spun despre mine că mă pricep la a schița planuri și la a pune structură pe ideile și visurile mele și ale altor oameni.
Ca etichetă din sfera locului de muncă, mă încadrez la Strateg de Content și Specialist în Comunicare, iar ca activitate concretă sunt consultant de Strategie și Dezvoltare pentru mai mulți antreprenori români și, în același timp, dezvolt o agenție de Go To Market.
E interesant că întrebi cum sunt și, mai interesant, e că pragmaticul din mine răspunde așa la o asemenea întrebare:
Zilele astea mă găsesc într-o stare interesantă de abundență. Și nu mă refer doar la bani, ci la abundență de iubire, de conectare cu familia mea, de conectare cu mine și corpul meu. Sunt și obosită și un pic anxioasă, dar recunosc că senzația de bine e mai puternică decât momentele în care simt că nu o să termin veci ce mi-am propus să creez.
Pentru mine ultimele două luni au fost ca o renaștere. Știam că primăvara mă va ajuta să accelerez în ceea ce fac, pentru că mereu se întâmplă așa. Dar nu am crezut că o perioadă de criză generală se va transforma în una dintre cele mai frumoase perioade pe care le-am trăit.
Au venit mulți clienți spre mine, mulți oameni care au cerut sfaturi despre mutarea în online și ce presupune digitalizarea unei afaceri, curioși care voiau să adauge elemente de content marketing la ceea ce făceau deja.
Am învățat, din toate, trei lecții pe care le știam teoretic și acum le trăiesc pragmatic:
- Cere și ți se va da. Și da, asta merge inclusiv în ofertele de preț pentru clienți. 😉
- Abundența nu are legătură cu banii din cont. E altă stare. Dar abia acum o descopăr.
- Content Marketing devine tot mai relevant și mă bucur tare să fiu de ajutor clienților mei.
2. Ai avut un moment de aha în viața ta, în care ai știut ce carieră vrei să urmezi?
Nu. 🙂 Am avut momente de aha în care am conștientizat ce abilități am și cum îmi place să le folosesc.
Și din acele conștientizări am ales calea carierei mele.
Am avut șansa, probabil pentru că cred în spiritualitate, să fiu suficient de naivă încât să las lucrurile să se întâmple cum e menit să se întâmple și suficient de strategică încât să evoluez constant, asumat.
Am știut doar că-s bună la cuvinte și că voi găsi o cale să lucrez online, ca să pot sta acasă cât mai mult. (asta era obiectivul meu, la 16-17 ani, când mama zicea că nu o să mă angajeze nimeni dacă mie îmi place așa de mult să stau acasă și să dorm).
Am găsit, zilele astea, un citat care simt că reprezintă în totalitate felul meu de a crește în carieră: Life is a dance between making it happen and let it happen.
Life is a dance between making it happen and let it happen.
3. Cum ți se pare că evoluează lucrurile la nivel de marcom în Cluj-Napoca? Crezi că există diferențe semnificative față de București?
Aș minți să spun că am experiență cu alte agenții, din București. Ce știu, știu doar de la clienții care ne-au ales pe noi, după ce Bucureștiul le-a lăsat un gust amar sau nu li s-a potrivit.
Sunt diferențe și e firesc să fie. Ei joacă la un nivel diferit față de noi, acolo se învârt banii grei și deci și presiunea e diferită. Cererea e alta, felul în care se fac lucrurile diferă, iar reacțiile oamenilor, așa cum e firesc, diferă și ele.
Noi abia acum prindem curajul să credem în munca noastră. Ei îl aveau demult.
Noi abia învățăm să ne tratăm agențiile ca pe produse de promovat, în sine. Ei le-au văzut demult ca fiind motorul ce trebuie îngrijit.
Noi înțelegem abia acum că semnătura care contează e munca bine făcută, în detrimentul logo-ului frumos, dar gol de valoare.
Marcom în Cluj o duce bine, cel puțin din ce se vede în Feed-ul meu. 🙂 Va fi o lecție despre creștere și adaptare, și pentru noi, perioada de criză, deci vom vedea în ce fel industria noastră rezistă sau ba.
Să știi că eu am încredere în jucătorii mici din industrie, sunt pragmatici, educați, puși pe treabă, fac promovare, vând. Deci pare că mergem înspre și mai bine decât o ducem acum.
Să știi că eu am încredere în jucătorii mici din industrie, sunt pragmatici, educați, puși pe treabă, fac promovare, vând. Deci pare că mergem înspre și mai bine decât o ducem acum.
4. Care este cea mai mare satisfacție profesională pe care ai avut-o până acum?
Hm. O să mă critice cititorii mai pragmatici, dar zic, totuși: cea mai mare satisfacție a fost că am crezut mereu, mereu, că vine ceva mai bun și mai bun.
Chiar și când am fost concediată (da, am fost), s-a activat ego-ul meu pentru câteva zile, apoi liniștea mi-a venit din faptul că știam că urmează ceva și mai bun pentru mine.
Și-a venit. Nu ca job. Sau ca titlu într-o companie. Ca lecții, ca situații care m-au făcut să mă adaptez, ca tehnici de marketing pe care a trebuit să le testez sau inventez, ca învățături de leadership în care am dat greș, ca apoi să învăț și din acea greșală.
Cea mai mare satisfacție profesională este că știu că va veni ceva mai bun, și mai bun, pentru că eu îmi doresc să fiu așa.
5. Care au fost momentele dificile din cariera ta și cum ai reușit să treci peste ele?
Începutul carierei mele a fost unul dintre momentele dificile. Pentru că eu nu voiam să o încep. 🙂 Tocmai terminasem facultatea și planul meu era să mă întorc acasă la mamă, să stau în casă și să dorm, desigur.
Doar că… alți oameni care au văzut potențial în mine au știut cum să formuleze propunerile și m-au făcut să aleg să lucrez într-un oraș în care nici nu știam că-mi doresc să rămân.
A fost dificil pentru că atunci am conștientizat că mă îndrept spre a fi adult și credeam că voi avea timp de pregătire. Dar n-a fost nicio pregătire.
A mai fost dificil când am făcut trecerea dintr-un proiect în altul. De la Lorand Soarez Szasz, la Urania Cremene, iar de la Urania la Refleqt. Apoi de la Refleqt, la agenția mea.
Din nou, fiecare trecere m-a crescut enorm. Ca om, ca strateg, ca marketer, ca angajat, ca manager. Dar ruptura a durut. Întotdeauna.
Mi-era teamă că nu o să fiu capabilă să fac treabă, că dincolo am fost bună la ce am făcut pentru că alții erau, de fapt, buni la ce fac, nu eu aș fi realmente isteață. Că cer prea mulți bani. Că o să își dea seama, cineva, la un moment dat, că-s un impostor și că, de fapt, eu nu sunt deșteaptă și organizată. Dar am avut noroc de lideri buni. 🙂
6. Ce faci dacă un proiect nu mai arată deloc așa cum îți imaginai sau doreai tu la început?
Plec.
Din respect pentru mine și timpul pe care viața mi-l oferă în fiecare zi, și din respect pentru oamenii implicați în proiect care sunt în aceeași poziție.
Niciodată nu va fi o singură parte responsabilă de nu mai arată deloc așa cum îmi imaginam.
Mereu vor fi ambele părți implicate, în măsuri diferite, în contexte punctuale diferite, din cauze ce nu seamănă.
Uneori, voi cere eu prea mult, iar ceilalți nu vor vrea să ofere. Fie că vorbim despre bani, energie sau nivel de performanță.
Uneori, nu voi reuși să mă ridic eu la standardele clienților sau poate nu am reușit să mă ridic la standardele angajatorilor mei, în contextele în care ei construiau afacerile.
Au fost și momente când am ales să ies din proiecte pur și simplu pentru că am încercat, câteva luni, să mă aliniez cu viziunea liderului, dar intuiția îmi spunea că nu e reală sau că, deși e reală, nu se aliniază cu ce am eu de făcut.
Încerc să repar, când simt că lucrurile se strică. Îmi iau un timp în care observ, analizez, măsor plusuri, minusuri, beneficii versus efort. Dar am învățat și că plecarea, uneori, e o cale de a repara, deși nu pare.
7. Mulțumim tare mult pentru toate e-book-urile valoroase pe care le-ai făcut și pe care le-ai împărtășit cu noi. Ce te-a determinat să le creezi și să le oferi?
Mă bucur că v-au plăcut! Sper să fie doar primele trei dintr-o serie mai amplă. 🙂
Când a lovit pandemia știam că online-ul va prinde viteză. Era firesc, afacerile nu aveau să se oprească pe loc, ci trebuia să se adapteze.
A fost o oportunitate pentru mine, ca om care de 8 ani lucrez în Marketing Online, să ofer lumii din ce știu și să combin ceea ce știu, pragmatic, cu valoarea mea de a contribui la dezvoltarea și fericirea altor oameni.
Primul Ebook, despre Webinarii Online, trebuia să fie al treilea, de fapt. Voiam să încep cu cel despre Avatarul de Client, dar când un client mi-a cerut să îi creez un plan ASAP, am înțeles că momentumul va fi despre cum să faci evenimente cu sens, în online. Așa că l-am lansat pe cel despre Webinarii primul.
Ebook-ul despre Avatarul de Client trebuia să fie primul, pentru că cred mult în ideea că avatarul de client este kilometrul zero în marketing și creare de content. Doar că, am ales să răspund nevoii urgente a clienților și prospecților mei, iar, apoi, am revenit la plan.
Ebook-ul despre Podcasting mi-e cel mai drag, probabil și pentru că nu a avut așa de mare succes ca primele două. Ca mamele care-l iubesc pe puiul mai slab mai tare. :)) Acesta a ajuns doar la 180 de persoane, deocamdată. Dar, mi-e drag și pentru că mie îmi place foarte tare să creez podcasts.
Foarte!
Produc podcasturi din 2016, în contexte diferite. Și găsesc în ele un strop de autenticitate pe care contentul scris o ascunde, uneori. E vocea creatorului, o inflexiune a vocii, un tic sau poate un rârâit plăcut, care face ca brandul să rămână mai puternic în memoria clientului final, care mă face să văd atât de mare potențial în contentul audio.
Urmează să le traduc pe toate din engleză în română și, poate, atunci vor ajunge la și mai mulți oameni.
Podcatsul e vocea creatorului, o inflexiune a vocii, un tic sau poate un rârâit plăcut, care face ca brandul să rămână mai puternic în memoria clientului final, care mă face să văd atât de mare potențial în contentul audio.
8. Ce sfaturi ai da unui marketer aflat la început de drum?
Nu i-aș da sfaturi, l-aș întreba. 🙂
Despre ce îi place să facă, ce nu îi place să facă, ce-a făcut bine până acum, în contextele lui profesionale sau la școală, pe ce-și dă banii, pe ce îi cheltuie și cum se simte când îi cheltuie, în ce își investește timpul și de ce acolo, cu cine îi place să lucreze și de ce, ce nu îi place la un manager și cum ar face el diferit. Întrebări dincolo de etichete și clișee.
L-aș întreba. Despre el / ea. Și apoi din întrebări, cred, discuția ar genera suficiente insight-uri încât să-și răspundă singur / ă la ce voia să-i ofer.
9. Pleci pe o insulă pustie și ai voie să-ți iei doar 3 lucruri cu tine. Ce ai lua?
Benzile elastice, pentru sport. Un bloc de desen cu foi albe, pe care să scriu povești și gânduri (da, scriu pe bloc de desen când construiesc strategii și analize). Și l-aș mai lua pe domnul meu simpatic, care nu e lucru, dar ca să nu risc să rămân fără el, îl menționez aici. 🙂
Pe Mădălina o poți găsi pe LinkedIn, pe pagina ei de Facebook sau pe site-ul agenției.
Dacă vrei să citești și alte interviuri, cu alte păreri ale cunoscătorilor din domeniu, intră aici.