
În urmă cu câțiva ani, conceptul de program CSR (responsabilitate socială corporativă) nu era foarte cunoscut în România. Însă acum, odată cu pandemia, acesta a devenit din ce în ce mai vizibil.
Multe branduri și companii s-au implicat pentru un scop comun: acela de a fi solidari. Au susținut personalul medical, pe cei din zonele defavorizate, dar și pe cei din industriile care au fost blocate de pandemie.
Prin CSR, companiile au ocazia să își afirme responsabilitatea față de comunitățile în care activează, indiferent că vorbim din perspectiva protecției mediului, de susținerea grupurilor vulnerabile, de promovarea educației sau dezvoltarea unor inițiative de voluntariat.
Astfel, CSR-ul devine sinonim cu sustenabilitatea, cu simbioza dintre brand și mediul în care își desfășoară activitatea.
E un set de recomandări, de bune practici, pe care și le adaptează și construiește fiecare companie, în funcție de nevoi și priorități.
CSR poate impacta și influența mai multe zone ale unui business. Însă, în general, se învârte în jurul a cinci piloni principali:

Pentru a realiza un program CSR trebuie ca acesta să se alinieze strategic la modelul de afaceri al unei companii.
Dacă eforturile pe care o companie le depune în construirea și în implicarea într-un astfel de program nu aduc valoare pentru clienți, angajați și acționari, și mai ales pentru comunitate, este mai puțin probabil să aibă succes și să îndeplinească un scop pe termen lung.
În acest sens, îți prezentăm șase pași pe care să îi urmezi în construirea unui program eficient și durabil de responsabilitate socială corporativă:
1. Construiește-ți strategia în jurul competențelor și valorilor de bază ale companiei tale

Există multe cauze demne pe care compania ta le poate susține. Dar fără concentrare și aliniere în jurul domeniului tău de business, eforturile tale pot fi mai puțin eficiente.
2. Implică-ți echipa și clienții în proces
CSR este mult despre credințe și valori personale. De aceea, fă tot posibilul pentru a-ți implica cât mai mult echipa și clienții în procesul de creație. Este important să îi faci să se simtă auziți. Cu cât se simt mai bine cu privire la inițiativele tale, cu atât vor fi mai implicați și vor investi mai mult timp în lansarea programului tău.

3. Conturează-ți planul de execuție
După ce ai discutat cu echipa și clienții și ați stabilit de comun acord cauza programului CSR, următorul pas constă în conturarea planului de execuție. Iată câteva întrebări care să te ajute în acest sens:

4. Începe cu pași mici, dar siguri
Pentru a evita momentele de dezamăgire, este important să fii sincer cu privire la ceea ce poți și ești dispus să faci atunci când îți planifici programul. Voluntariatul ar trebui să te bucure și să îți aducă satisfacții, nu să te împovăreze.
Începe cu pași mici, dar siguri. Lasă inițiativa să crească în mod natural. Dacă dorești să contribui la diminuarea foametei mondiale, începe prin a oferi o masă (printr-o organizație non-profit) caldă oamenilor din zone defavorizate. Dacă dorești să abordezi schimbările climatice, începe prin încurajarea practicilor durabile chiar la tine în companie.
Fiecare acțiune contează, indiferent de mărime sau cantitate, atâta timp cât implicarea ta este consecventă și sinceră.

5. Măsoară impactul programului tău
Evaluarea programelor CSR poate fi copleșitoare. Mai ales când inițiativele cuprind mai multe departamente, cum ar fi: resurse umane, marketing, durabilitate și conformitate.
Caută să cuantifici eforturile direct legate de activități care determină economii de costuri, achiziționarea de noi clienți, numărul total de ore al voluntarilor implicați, brand awareness.
Înregistrarea și măsurarea activităților te ajută să iei decizii mai bune cu privire la inițiativele sociale pe care ai putea să le sprijini. Te ajută să îmbunătățești eficiența programelor și să-ți convingi viitorii parteneri de valoarea eforturilor.

6. Fii flexibil și adaptează-ți programul CSR schimbărilor sociale
Chiar și cele mai bune planuri stabilite pentru CSR ar putea necesita schimbări. Pentru a fi durabil, trebuie să fii flexibil, să te adaptezi schimbărilor sociale.
Aceasta ar putea include:
- modificarea bugetelor;
- redirecționarea investițiilor în timp;
- identificarea rapidă a partenerilor non-profit de încredere pentru a lansa noi programe sau a le ajusta pe cele existente.

Construirea unui program CSR poate părea un proces obositor. În realitate, totul se rezumă la a susține o cauză la care ții cu adevărat. Vei fi uimit de modul în care acțiunile mici pot aduce la un impact mare.
5 Campanii CSR din România, on going

Și pentru că e util ca orice model de proiect să fie însoțit și de câteva exemple, ne-am gândit să îți povestim despre câteva proiecte CSR de la noi, aflate în desfășurare:
1. Start ONG by Kaufland
Kaufland România, împreună cu Asociația Act for Tomorrow , desfășoară cea de-a treia ediție a campaniei Start ONG, oferind finanțări în valoare de 500.000 de euro.
Programul a fost lansat pe 1 martie și se va desfășura pe o perioadă de 10 luni. Acesta se adresează ONG-urilor mici și instituțiilor non-guvernamentale care au în vedere implementarea de proiecte comunitare în domeniile: educație, sănătate, social, mediu și cultură.
Unul din obiectivele organizatorilor este să susțină anul acesta minim 124 de proiecte.
2. Fundația Vodafone susține proiectul Innovators for Children
Fundația Vodafone România susține proiectul Innovators for Children, printr-o finanțare de 72.000 de euro pentru sprijinirea participării ONG-urilor.
Programul a început în anul 2019, fiind inițiat de Impact Hub Bucharest și are ca scop creșterea calității vieții copiilor. Înscrierile din acest an vor avea loc până pe 30 aprilie și se adresează antreprenorilor care lucrează cu soluții tehnologice în diverse domenii: sănătate fizică și emoțională, educație, nutriție și alimentație, drepturile copiilor, etc.
3. Descoperiri despre poluarea aerului pentru exploratori de 7 – 12 ani by Philips
Philips România a lansat programul „Descoperiri despre poluarea aerului pentru exploratori de 7 – 12 ani”. Acest proiect se află într-o etapă pilot și se desfășoară în perioada 22 februarie – 22 martie 2021.
Prin intermediul acestuia, copii între 7-12 ani vor descoperi ce este poluarea aerului, cum se formează și ce soluții există pentru a o combate. Cursurile se desfășoară online, pe platforma Zoom, alături de traineri specializați.
Înscrierile se pot face doar de profesori pentru a putea participa cu clasa. Însă, din luna aprilie, proiectul se va extinde, iar copiii vor putea fi înscriși de către părinți.
4. Primul Standard Pentru Conservarea Biodiversității by Lidl
Alături de specialiști din domeniul alimentar și agricol, Lidl dezvoltă primul standard pentru conservarea biodiversității. Va fi un modul suplimentar al certificării GLOBAL G.A.P., fiind disponibil pentru toți producătorii de legume și fructe până la finalul anului 2021.
Prin această inițiativă, Lidl își propune să îi ajute pe producători să-și dezvolte culturile printr-un impact redus asupra mediului.
5. Școala De Bani – Curs De Educație Financiară Pentru Părinți by BCR
BCR a lansat programul Școala de bani, un curs de educație financiară adresat părinților. Acesta este gratuit și se desfășoară online. Cuprinde șapte lecții care au ca scop să-i ajute pe părinți să contribuie în mod distractiv și activ la educația financiară a copiilor.
Și lista de campanii poate continua. Din fericire, în România, conceptul de CSR a luat amploare. Multe companii și branduri susțin diverse cauze, implicându-se în proiecte educative, protejând natura și ajutându-i pe cei din medii defavorizate.
Dacă ești curios să afli mai multe despre acest fenomen, poți urmări site-ul csrmedia.ro. De asemenea, pe site-ul csrawards.ro poți afla care sunt proiectele câștigătoare ale anului 2020. CSR Awards este cea mai importantă competiție adresată Responsabilității Sociale Corporative.
Ție ce program CSR ți-a atras atenția și de ce? Spune-ne în comentarii. Suntem curioase 🙂
P.S. Află mai multe despre ce s-a discutat la PR Summit și cum să comunici în 2021.
______
Sursă imagine reprezentativă: Pinterest