
Acum, deoarece:
- știi să îți alegi platforma potrivită de e-Commerce și să-ți spui povestea brandului;
- știi care sunt rețelele sociale potrivite afacerii tale, dar și cum să creezi postări adaptate pentru acestea;
- ai aflat de ce sunt importante review-urile, ce este emotional marketing, dar și cum să îți transformi clienții în clienți recurenți,
a sosit momentul să afli cum alegi specialiștii în e-Commerce potriviți afacerii tale. Succesul magazinului online nu este asigurat doar de vânzarea propriu-zisă a produselor sau serviciilor. Există mai multe noțiuni și principii pe care specialiștii în e-Commerce le cunosc și care ajută la dezvoltarea businessului tău.
Gestionarea unei afaceri de succes necesită o echipă cu experiență în industrie, viziune strategică și cunoștințe temeinice.
De aceea, în acest ultim episod din seria Contentometru, ne-am gândit să îți oferim câteva îndrumări care să te ajute în acest sens.
Criterii de selecționare a specialiștilor în e-Commerce

Recomandări
Alegerea consultanților sau agențiilor potrivite businessului tău poate să ți se pară un drum dificil și anevoios. Mai ales, când internetul este bombardat de zeci de siteuri cu tot felul de opțiuni. Un bun început ar fi să soliciți recomandări de la alți antreprenori aflați la început de drum. După ce vei obține o listă, poți să te documentezi mai în amănunt și chiar să cauți recenzii, păreri și de la alte persoane.
Servicii
Verifică ce servicii îți pot oferi specialiștii și dacă se potrivesc nevoilor tale. Aceste servicii pot reprezenta un indicator al experienței acestora, în domeniu. Dacă ai nevoie de mai multe servicii cum ar fi: SEO, PPC, email marketing, social media marketing, web design etc. cel mai bine ar fi să apelezi la o agenție. Acest lucru este benefic, deoarece te va ajuta să îți gestionezi toate campaniile într-un singur loc.
Prețuri
Cea mai bună soluție este să găsești o companie sau specialiști care să ofere prețuri transparente sau mai bine spus care își împărtășesc, în mod deschis, prețurile cu publicul, astfel încât să poți face alegerea cea mai potrivită pentru tine și businessul tău.
Portofoliul de clienți
Portofoliul de clienți îți va permite să analizezi rezultatele și consistența lor. Astfel, vei putea observa dacă specialiștii au mai activat în industria ta și cum a decurs procesul. Deși, nu este o cerință necesară ca specialiștii să cunoască industria în care tu activezi, aceasta reprezintă totuși un atu în setarea campaniilor și strategiilor.
Experiența în e-Commerce
Pentru a înțelege pe deplin experiența specialiștilor, întrebă-i despre campaniile pe care le-au creat pentru diverse magazine online. Iată câteva exemple de întrebări pe care le poți adresa:
- Ce strategii de e-commerce au folosit și care au fost rezultatele?
- Care este nivelul de experiență în industria în care tu activezi?
- Dacă nu au experiență în domeniu, să îți ofere un exemplu de campanie care ar putea să-ți aducă rezultate pozitive.
- Cum gestionează rezultatele negative ale unei campanii?
Este de preferat ca înainte de a stabili o întâlnire cu un consultant, să-ți notezi câteva întrebări care să te ajute să îți dai seama dacă deține skillurile de care ai tu nevoie.
Recenzii clienți
Recenziile clienților te vor ajuta să cunoști, mai bine, echipa cu care urmează să colaborezi. Cu cât feedbackul este pozitiv, cu atât înseamnă că echipa își desfășoară mai bine activitatea și cooperează cu clienții lor.
6 skilluri cheie pe care ar trebui să le aibă specialiștii în e-Commerce

1.Cunoștințe tehnice
Domeniul e-Commerce este unul complex și sunt necesare multe cunoștințe tehnice pentru a crea un magazin online. Specialiștii în e-Commerce trebuie să aibă cunoștințe temeinice pentru a crea un business site, care să atragă potențiali clienți și să îți asigure funcționarea optimă a acestuia.
2.Convertirea vizitatorilor în clienți
Specialiștii în e-Commerce trebuie să aibă experiența necesară de a converti vizitatorii siteului în clienți. Experiență ce constă, practic, în direcționarea eficientă a vizitatorilor de a face o achiziție din magazinul tău online. De asemenea, aceștia te pot sfătui cu privire la strategiile de branding și marketing și ce tip de conținut necesită siteul tău pentru a targeta clienții conform datelor demografice.
3.Gestionarea datelor și a imaginilor
Vânzarea online a produselor presupune existența unui catalog. Iar, acest catalog trebuie gestionat în mod eficient deoarece presupune o cantitate mare de date și imagini. Catalogul de produse este unul din must-have features pentru magazinul tău online și cu siguranță îți dorești să fie atractiv și să le stârnească curiozitatea clienților.
4.Integrarea sistemului ERP (Enterprise Resource Planning)
Un magazin online trebuie să ruleze fără probleme, iar toate achizițiile și tranzacțiile care au loc în mediul online trebuie integrate într-un sistem. Această integrare este un proces complex ce presupune abilități inginerești. Specialiștii în e-Commerce trebuie să știe să gestioneze procesele de proiectare, dezvoltare și certificare a integrării, astfel încât aceasta să funcționeze eficient și să asigure fluxul de date de pe siteul tău.
Un magazin online este alcătuit din mai multe departamente cum ar fi cel de vânzări, achiziții, producție, financiar, contabilitate etc. Un sistem ERP presupune module specifice care integrează informațiile furnizate de aceste departamente, într-o bază comună de date.
5.Securitatea
Securitatea reprezintă un alt factor cheie și are rolul nu doar de a proteja datele referitoare la plăți, ci și datele personale ale clienților. Specialiștii în e-Commerce trebuie să cunoască și să implementeze cele mai bune practici de securitate pentru siteul tău.
6.Suport tehnic
Menținerea și gestionarea magazinului online necesită asistență continuă. În cazul, în care vor exista erori, acestea trebuie rezolvate rapid. De aceea, este necesar ca specialiștii în e-Commerce să cunoască metodele și instrumentele prin intermediul cărora se realizează suportul tehnic.
Alegerea specialiștilor în e-Commerce în funcție de industria în care activezi
În partea aceasta a articolului, vom pune în practică ceea ce am scris mai sus. Astfel, prin intermediul a 3 afaceri fictive, aflate la început de drum în lumea online-ului, vom identifica câteva aspecte pe care trebuie să le ai în vedere, atunci când îți alegi specialiștii, în funcție de domeniul de activitate al businessului tău.
Cele 3 afaceri fictive pe care le-am ales pentru „practică” sunt:
- Un magazin online cu produse de make-up și îngrijire;
- Un bistro cu un meniu contemporan;
- O firmă care oferă cursuri de limbi străine pentru adulți.
Cum să îți alegi specialiștii în e-Commerce dacă activezi în zona de beauty

Domeniul produselor de make-up și îngrijire este unul destul de vast. Totodată, este un domeniu ce se află într-o continuă creștere, pe piață existând o mulțime de branduri ce caută să câștige încrederea clienților.
Iată câteva aspecte pe care să le ai în vedere atunci când îți alegi specialiștii în e-Commerce pe zona de beauty:
- Experiență în influencer marketing. Campaniile cu influenceri și microinfluenceri îți cresc vizibilitatea.
- Experiență web design/ grafică. Atât siteul cât și template-urile utilizate pe rețelele sociale trebuie să arate bine, să aibă culori plăcute, să fie unice, să atragă.
- Experiență campanii CSR (Corporate social responsability). Aceasta te ajută să te diferenţiezi de concurenţă, dar şi la creşterea loialităţii consumatorilor faţă de brand.
Cum să îți alegi specialiștii în e-Commerce dacă activezi în zona Horeca

Zona restaurantelor și a bistro-urilor este și aceasta în plină dezvoltare, iar concurența pe măsură. Chiar dacă preparatele sunt, în principiu, cele care atrag, mai sunt și alte aspecte pe care trebuie să le ai în vedere atunci când îți alegi specialiștii în e-Commerce pe zona Horeca:
- Cunoștințe IT. Cu siguranță îți dorești ca siteul tău să fie accesibil și de pe telefonul mobil, iar comanda să ajungă cât mai repede la client.
- Remarketing. Prin adăugarea pe internet a unor bannere cu imagini și mesaje cu oferte speciale, poți atrage mai mulți vizitatori pe siteul tău.
- Publicitate stradală. Un afiș în centrul orașului, care să indice ofertele și datele de contact, poate să îți aducă un număr mai mare de comenzi.
Cum să îți alegi specialiștii în e-Commerce dacă activezi în zona educativă

Având în vedere că pandemia a mutat toate cursurile în online, tot mai mulți consultanți în e-Commerce și-au făcut serviciile vizibile pentru a oferi ajutor celor aflați la început de drum, și nu numai.
- Promovare pe rețelele sociale. În pandemie, oamenii au migrat pe rețelele sociale, motiv pentru care acestea reprezintă unul din canalele ideale de promovare a cursurilor online.
- Cunoștințe tehnice. Ai nevoie de o platformă friendly, ușor de accesat de către cursanți.
- Content writing. Dacă știi că editarea textelor nu este punctul tău forte, asigură-te că în echipa ta ai și un editor. Astfel, cursurile tale vor fi coerente, fără greșeli și exprimări anevoioase care îl pot induce în eroare pe cursant.
La final, un mic disclaimer
Soluțiile propuse de noi sunt gândite la un nivel cât mai general pentru a putea avea aplicabilitate cât mai largă. Este important să-ți analizezi cu atenție afacerea, publicul, punctul în care te afli cu dezvoltarea sau strategia de viitor pentru a găsi o abordare cât mai potrivită pentru tine.
Dacă ai neclarități, lasă-ne întrebări în comentarii! Vom încerca să-ți oferim un sfat cât mai aplicat.
Totuși, dacă îți dorești să devii unul dintre specialiștii în e-Commerce, uite câteva articole care te vor ajuta în acest sens:
Pe siteul GPeC vei găsi o mulțime de informații utile;
Canalul de YouTube al Ralucăi Radu te învață despre strategii și tips&tricks în e-Commerce;
HubSpot – o platformă friendly și utilă;
Cum gândești strategia în magazinul online când faci campanii pe bloguri cu impact SEO by Cristian China-Birta & Gomag;
Tehnici de promovare by Smarters.
Spor la învățat 🙂
