În cartea sa „Toți marketerii sunt mincinoşi spun povești – Talentul de a spune povești autentice într-o lume sceptică”, Seth Godin, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de marketing și afaceri din lume, oferă câteva sfaturi pentru un marketing autentic, transmis prin intermediul poveștilor.
Mai întâi de toate a fost povestea. Poveștile pe care am crescut, cele pe care le auzeam seară de seară și care ne-au transformat în ceea ce suntem azi. Poveștile ne ajută să înțelegem lucrurile mai ușor și sunt singura metodă de diseminare a ideilor.
„Credem adeseori în lucruri care nu sunt adevărate. Multe dintre lucrurile socotite drept adevărate sunt adevărate pentră că, de fapt, credem din ele”. Este fraza de debut a cărții și sumarizează ideile cuprinse între paginile ei.

Pasul 1: Modelele și viziunea lor asupra lumii au ajuns acolo înaintea ta.
Seth Godin susține că fiecare dintre noi avem un set de preferințe, valori și presupuneri care sunt influențate de părinți, școală, prieteni și experiențele pe care le-am avut până în acel moment. Asta face ca viziunea asupra lumii să fie lentila pe care fiecare dintre noi o folosim pentru a determina dacă credem sau nu o poveste. Așadar, nu încerca să schimbi viziunea oamenilor asupra lumii. Nu încerca să te folosești de fapte pentru a-ți demonstra punctul de vedere și pentru a insista ca oamenii să-și schimbe preferințele.

Pasul 2: Oamenii observă doar ceea ce este nou, abia apoi fac presupuneri.
O mare parte a creierului nostru este rezervată abilității de a ne folosi ochii și de a reacționa rapid la ceea ce vedem. Așa se face că mereu scanăm mediul înconjurător și observăm chiar și cele mai mici schimbări.
Spre exemplu, atunci când intri în casă și observi, în mai puțin de o secundă, dacă ceva este schimbat sau nu este la locul lui.
Primim ceea ce ne așteptăm să primim este un principiu explicat de Seth Godin în cartea sa, spunând că asta se întâmplă din cauza așteptărilor pe care ni le setăm în mintea noastră odată ce o poveste ne este spusă.
Pasul 3: Povestea începe cu prima impresie.
Un lucru este cert: fiecare decizie importantă de cumpărare o luăm instantaneu. Acest fapt este dovedit și de Malcom Gladwell în cartea sa Blink, care spune că luăm decizii fără să ne bazăm pe niciun fel de date. Abilitatea de a lua decizii rapide și corecte vine de la strămoșii noștri care erau nevoiți să acționeze pentru a supraviețui fără prea mult timp de gândire.
Așadar, fiecare contact pe care consumatorul tău îl are cu tine, fie că vorbim despre website, de un interviu sau de o fotografie pe care o expui, contează. Toate acestea, împreună cu o poveste coerentă a produsului sau serviciului tău îți pot oferi câștig de cauză.
Pasul 4: Marii marketeri spun povești credibile.
Amintește-ți care a fost ultimul produs pe care ți l-ai cumparat. O carte, o paletă de farduri, un telefon sau poate un portmoneu. Acum că ai găsit răspunsul, încearcă să-ți amintești de ce l-ai cumpărat? Pentru că ți-a fost recomandat de un prieten? Pentru că povestea pe care o spune îți place? Ți-a plăcut titlul cărții? Sau poate că ți-a plăcut imaginea de pe copertă? Sau pur și simplu, ți-a plăcut cum arată?
Poveștile ne permit să ne mințim singuri iar aceste minciuni ne satisfac dorințele. Consumatorul își modelează decizia în funcție de ceea ce a auzit despre utilitatea, frumusețea produsului sau serviciului tău de la alți oameni.
Pasul 5: Marketerii autentici prosperă
Cele mai bune povești sunt cele autentice. Și așa cum spuneam și la pasul 1, oamenii nu vor să își schimbe opiniile. Nu-ți adresa povestea tuturor. Adresează-te indivizilor care au viziuni asupra lumii compatibile cu povestea pe care încerci s-o spui.
Povestea nu trebuie să fie scandaloasă, mincinoasă sau zgomotoasă, dar neapărat trebuie să fie remarcabilă. Dacă poți trăi povestea pe care vrei s-o spui, atunci există mai multe șanse ca ea să fie auzită de oameni cărora dorești să le-o expui. Poveștile care își câștigă dreptul de a fi spuse mai departe, vor fi spuse mai departe.

În concluzie, dacă vrei ca ceea ce faci tu să merite cu adevărat, spune o poveste. Creează o narațiune care să rezoneze cu ceea ce faci și spune-o mai departe. Nu uita, toți marketerii spun povești, iar cei care eșuează, sunt mincinoși.
„Toți marketerii sunt mincinoşi spun povești – Talentul de a spune povești autentice într-o lume sceptică. conține mai multe strategii și sfaturi pe care le poți pune în aplicare pentru a-ți crea o poveste de succes. O poți cumpăra de aici.
Dacă vrei să înveți cum să creezi campanii virale în 6 pași prin metoda STEPPS, citește acest articol.
2 Comments