7 vești bune din online care să mai îndulcească realitatea revenirii din concediulectură de 5 minute 1

Știm, finalul de vară e dificil pentru oricine. Chiar dacă vara asta a fost una atipică, sperăm că te-ai bucurat măcar de o minivacanță. Iar ca să revii la lucru (în pită, cum s-ar zice) cu dreptul, ți-am pregătit o listă de vești bune din mediul online. Pentru că tot ce se întâmplă în online ajunge să se reflecte și-n realitatea noastră de zi cu zi, sperăm ca cel puțin una dintre noutățile de mai jos să-ți fie de folos.

Facebook lansează Educational Hub, pentru a face întoarcerea la școală – online sau offline – ceva mai ușoară.

Platforma oferă numeroase resurse, precum materiale de studiu și idei de activități pe diverse tematici, pentru elevi și studenți. În plus, aceasta mai include planuri de lecții, strategii și grupuri de suport pentru profesori și părinți. Accesul în acest hub este gratuit și se poate realiza aici.

Evenimentele desfășurate live pe Facebook vor putea fi taxate și plătite tot prin intermediul rețelei.

Sursă imagine: Facebook

Organizatorii de cursuri și evenimente au suferit pierderi majore în timpul pandemiei, chiar dacă și-au transferat activitatea în mediul online. O astfel de măsură poate face diferența dintre faliment și menținerea pe linia de plutire a unui business. Astfel, cei care apreciază la adevărata valoare cunoștințele împărtășite, vor putea să beneficieze în continuare de ele, contra cost. Deocamdată, opțiunea este disponibilă în 20 de țări, printre care se află Ungaria sau Polonia și, să sperăm, în curând și România.

Instagram a adăugat o secțiune de postări recomandate, la finalul feed-ului de noutăți din partea celor pe care-i urmărești.

În acest mod, dacă petreci mult timp pe Insta, poți să fii sigur că nu vei rămâne niciodată în pană de conținut proaspăt. În plus, trebuie să recunoaștem că, uneori, cei din lista noastră devin cam previzibili. Astfel, vei putea să găsești noi surse de inspirație, care să te descopere, la rândul lor. Platforma prelungește timpul de ședere al utilizatorilor pe site și toată lumea are de câștigat.

LinkedIn a creat badge-ul #OpenToWork pentru freelanceri și cei care își caută un nou loc de muncă.

Poate fi dificil să te faci remarcat printre alți profesioniști, mai ales dacă ești la început de drum și nu ai (încă) o experiență profesională bogată. Dacă ai nevoie de mai multe proiecte lucrative, adaugă la imaginea ta de profil de pe LinkedIn cadrul cu acest hashtag. Apoi, de fiecare dată când alegi să te implici într-o conversație, să te alături unui grup sau să distribui ceva pe contul tău, cei care te remarcă vor ști din start că ești deschis la colaborări. S-ar putea să primești vești bune și proiecte online interesante, cât de curând. Mai multe detalii găsești pe blogul LinkedIn.

Google Maps are o nouă înfățișare, cu funcții îmbunătățite, pentru a ne ajuta să călătorim în siguranță.

Aplicația oferă acum hărți mai clare și mai detaliate, datorită unui nou algoritm de colorare și redare a imaginilor de înaltă calitate surprinse prin satelit. În acest mod, îți vei putea face o mai bună impresie despre cum arată în realitate zona pe care vrei s-o explorezi, fie că e vorba de diferențe de altitudine, un relief accidentat sau un desiș care ar putea pune probleme.

Orice s-ar întâmpla cu TikTok, formatul video care l-a consacrat nu va dispărea prea curând.

Cât platforma-fenomen este prinsă la mijloc între lupte de putere, concurența trage tare, s-o ajungă din urmă. Întâi, Facebook a lansat Instagram Reels. Acum, Google și YouTube concurează pentru aceeași piață. Google Discover va include o nouă funcție izbitor de asemănătoare, cu numele de „Short Videos”, iar YouTube se pregătește să lanseze YouTube Shorts, până la finalul acestui an. Așadar, dacă plănuiai să monetizezi platforma TikTok, nu e nevoie să renunți la strategie. Ci s-ar putea doar să fie necesară o schimbare de direcție.

Calendarul de evenimente de marketing și comunicare e la fel de plin ca în oricare an. Chiar dacă de data aceasta „ne vedem” online.

Sursă imagine: Webstock

Evenimente precum BrandRO sau Best Marketing Cluj, organizate de publicația Biz, ori Digital Divas sau Webstock, desfășurate de Evensys, ne fac să uităm de letargia verii. Într-un an atât de dificil cum a fost acesta, continuitatea evenimentelor de specialitate și de amploare nu poate decât să ne entuziasmeze și să ne motiveze și mai mult. Mai ales că Doza de Comunicare va fi partener media al unora dintre aceste evenimente. Pentru acestea, vom reveni cu toate noutățile „din teren”, la secțiunea Evenimente a paginii noastre.

__________

Prin urmare, acest final de vară vine cu schimbări în bine și opțiuni îmbucurătoare. Doar sănătoși să fim, să avem energie pentru toate!

P.S. Dacă am ratat alte vești bune din online, care-și meritau locul în această listă, spune-ne despre ele în secțiunea de comentarii. Cu cât mai multe știri pozitive, cu atât mai bine. 🙂

__________

Imagine cover: Unsplash/Good Good Good

Cred în puterea cuvintelor de a clădi punți între minți și suflete, dar și în forța lor distructivă, deopotrivă. O prefer și o aleg (mai mereu) pe cea dintâi. În zilele cu mult soare deasupra Timișoarei, îmi iau inima-n dinți și mă duelez cu scrisul și peallie.ro.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *